Contratimp

Într-un punct oarecare al labirintului,
Fără vreun semn anume,
Exceptând o floare, zgâriată pe zid,
Descopăr existența ta prizonieră aici.

Uneori, vocea ta mă cheamă.
Mă cheamă din abisurile trecute,
Sau viitoare, ale timpului.
Nu contează că nu te pot atinge...
Că nu te pot auzi !
Gust din plin, în schimb,
Bucuria că tu exiști !

Drumurile noastre prin acest labirint
Se întretaie mereu.
La diferență de secunde... sau ani.
Întotdeauna prea devreme,
Sau poate prea târziu !
Nu este exclusă o coincidență.
Dar nu cred în ea ! Nu mai cred !

Pe aici, chiar unde ești acum
Am fost ! Sau voi fi !
Înainte sau înapoi.
Asta contează mai puțin.

Da ! Ai auzit cuvintele mele !
Te rugam să mă ierți:
Niciodată nu am fost
Atât de departe de tine,
Cum ai fost tentată să crezi.
Ai dreptate ! Gândeam lucruri rele.
Dar asta a fost. Sau va fi.
Uite că nici eu nu mai știu !

Atunci când reperele se distrug,
Nu ne ramâne decât clipa,
Această cărămidă a eternității.
Știu ! Ți-ar fi plăcut să fiu stăpânul ei.

Reperele nu au sens aici !
Și te rog sa nu fixezi acel moment
La o valoare oarecare...
Un an, o zi sau o oră...
Va fi, este, sau va mai fi fost...

Atunci mă voi bucura că exiști
În fiecare clipă a eternității...

...

Blestem

Cer verde gri,
Nori grei - blesteme...
Rătăciri. Zgomote sumbre.
Tristețe. Iluzii spulberate.

Și peste toate, tu,
Fantomă a răzbunării !
Te știu ! Ești aici. Te simt.
Simt cum te bucuri !

Mai vie ca oricând,
Ești amintirea clipei blestem !

1988

Exiști...

Am pornit de la tine,
Și-am ajuns nicăieri.
Și totuși exiști !
De ce ?
De ce n-ai rămas decât un vis ?!
Ar fi fost mai bine...
...
Și totuși exiști !!

31.oct.1988