Bilanț

Se fac în curand doi ani de când am început proiectul "Blog pentru suflet".
Surprinzător pentru mine, blogul continuă să înregistreze vizitatori noi la mai bine de un an de la ultimul post adevărat.
Ăsta ar trebui să fie un stimul suficient de puternic pentru a continua.
Dar mă ascund și eu în spatele lipsei de timp, așa cum se ascund fumătorii, atunci când le lipsește voința, în dosul problemelor produse de sevraj.
Revenind la ideea inițială. Destul de mulți cititori, dar puțini cei care îndrăznesc să lase și un comentariu ! Și nu îmi doresc laude și "osanale". O critică la obiect mi-ar fi de mult mai mare folos.
Promit și îmi promit ca voi continua să scriu.
Iar daca nu voi reuși să produc ceva notabil, am să renunț. Cinstit și lăutărește, cum ar spune un prieten.

Să auzim de bine !

Renunţare

Atunci cand am început să scriu pe blog eram convins că voi scrie mai mult. A trecut ceva mai bine de un an de atunci.
Azi se încheie un termen pe care mi-l impusesem cu un an în urmă. N-am reuşit să scriu nici macar jumătate din ce îmi propusesem. Se pare că am rămas fără „benzină“ aşa cum spunea unul dintre cititorii mei. S-au poate că „inspiraţia“ s-a simţit trădata şi m-a părăsit.
Cred că am să renunţ la ideea de blog şi poate şi la scris.

Iti zic adio doamna ! (I)

Cu greu, după îndelungi chinuri, am hotarât. PLEC !

N-am crezut niciodată că există o persoană ca tine. Este neverosimil cum în același trup și guvernate de aceeași minte pot coexista cel mai diafan înger și cel mai negru demon din viața unui om.

Îmi place să cred că îți mai amintești vremurile noastre bune !
Eu unul mi le amintesc. Cu placere. Au fost vremuri frumoase.

Atracția pe care o exercitai în acele vremuri asupra mea nu este egalată decât de indiferența de acum.

George, unul dintre prietenii tăi, mă invitase la petrecerea aceea. În jurul tău roiau toți purtatorii de nădragi, indiferent "de rasă, religie sau apartenență politică". Fără discriminare. Erai obișnuită cu asta. Îți priveai admiratorii cu distincție și detașare. Erau banali. Voiai altceva.
Nu știu ce i-ai spus amicului tau. Cert este că m-a convins să "mă las prezentat".
- Mihai ! m-am prezentat.
- Irina ! ai spus, aparent absentă. Și ai clipit cu grația unei prințese.
Am reușit sa scap din strânsoarea lui George și-am dispărut. Te-a intrigat de-a dreptul răceala mea.
Nu îmi amintesc decât că te-am ignorat voit. Erai prea sigură pe tine. Și apoi ce să fi facut eu, elevul sărac (cu origine socială sănătoasă se spunea atunci) în preajma ta ?! Pantofii tăi costau mai mult decât veniturile familiei mele pe o lună. Apropiații tăi frecventau cluburile „de fițe” din oraș iar eu arareori îmi permiteam să ies la bere cu băieții. Eram cu mult prea sărac. Știam asta și mă durea. Era prima dată când mă deranja poziția mea socială.

În zilele ce au urmat mi-am stors mintea să gasesc o modalitate să mă apropii de tine. De data asta în condițiile mele ! Apoi ai dispărut. Ți-ai urmat parinții în Franța, la Paris. Urma să îți continui studiile acolo.
Cert este că mi-ai rămas în minte. Mi-am jurat că nu o să mai fiu niciodată „un sărăntoc”.
Dupa vre-o doi ani, în vacanța de vară ai trecut prin oraș dar din pacate ai stat doar o zi. Aș fi dorit să te vad macar o clipă. Ai dispărut din nou. De data asta v-ați mutat în capitală.
Apoi nu am mai auzit nimic de tine. Mi-era rușine să întreb ce mai faci sau pe unde mai ești. Ar fi râs în hohote toți cunoscuții tăi. Sărăntocul întreabă de prințesă ! Ha, ha, ha ! Ce glumă. Te pomeni ca-i îndrăgostit.