miercuri, 28 noiembrie 2007

Noiembrie

Am plecat de la serviciu...
Mă săturasem de muncă. Mă săturasem și de colegi. Mă săturasem de toate... Poate chiar și de mine... Spre casă, mi-a trecut prin cap un gând... „Îmbătrânesc !" mi-am spus.
Un prieten zicea cândva... Băi ! Tu nu îmbătrânești ca noi ăștialalți. Nu te-am văzut să te uiți după femei din ce în ce mai tinere... Nu îți povestești aventurile... Nu te-am văzut niciodată să ți se scurgă ochii dupa ”posteriorul” vreunei colege... Și slavă domnului, avem vre-o câteva... Mamă, mamă ! Un dobitoc ! El se uita dupa colege... iar nevastă-sa era amanta șefului. Motiv de glume deșucheate pe la colțuri. Pe deasupra se mai dădea și mare crai. Ce știe el... Probabil că toata viața lui a confundat sexul cu dragostea... Și nici măcar de sex de-adevăratelea nu a avut parte.
Mergeam pe jos... Începuse sa plouă. Încet, mocănește. Ca de obicei ploaia mă predispunea la visare...
Nu știu de ce, dar îmi rămăsese în cap "Îmbătrânești !" Și se învârtea pe acolo.
Mi-am scos telefonul... și m-am gandit s-o sun. Nu mai vorbisem cu ea demult !
Am sunat-o! În timp ce telefonul suna mi-am adus aminte că a doua zi îi este ziua de naștere...
Într-un tarziu... a răspuns.
– Bună ! Când vii să mă iei ! Pe moment m-am blocat. Am bâiguit un "Bună seara, Ada ! Sunt X !"
S-a lăsat brusc liniștea ! nu mai auzeam nimic în așteptarea răspunsului.
– Știi, nu mă așteptam să fii tu ! Și n-am să-ți spun nici cine trebuia să sune ! Știu ca ai să mori de curios !
Am zâmbit în gând. Sadica ! Dar nimic anormal... O știam... Poate ca nota asta de cinism ușor sadic m-a atras de la început. Mi-am amintit ! E Scorpion... îi place să domine.
– OK. Nu te așteptai să fiu eu. Să continuam cu lucruri la care nu te așteptai. În doua ore sunt la tine ! i-am mai spus.
– Ești în oraș ?!
– Nu !!! am răspuns. Dar vin !
– NU VENI !
– Știi bine că am să vin! am continuat.
– NU !
– Ba da ! Simt că trebuie să te văd astă seară !
– UFF ! N-am să fiu acasă !
– Te sun când ajung ! La revedere !
Am auzit cum respira... A murmurat într-un târziu ...
– La revedere !
Ajunsesem în fața casei. Am deschis garajul... Mi-am extras cu viteză maximă vechiul meu Opel...
Mașina mea cea mai iubită....
Am pornit... am ieșit repede pe centură... am facut plinul mașinii ! Și al meu: benzina, cafea și apă minerală !
În condiții normale, adica fără idioata de ploaie (oare când începuse să ma enerveze ploaia ?!) aș fi ajuns în maxim o oră și jumătate... acum aveam la dispoziție maximum o ora şi 45 min ... şi ploua... Pe deasupra începuse să se întunece... Noiembrie, de !
Am gonit nebuneşte... Şi m-am rugat în gand să nu se întâmple nimic. Nu ştiu de ce... dar în seara aia cred că mi-aş fi vandut sufletul... numai să ajung la timp...
Am ajuns în C... Am ocolit cu greu câteva străzi incredibil de pline... (aveam sa aflu mai tarziu că în oraş se desfăşura un congres...) Am sunat-o !
– Am ajuns ! i-am spus.
– Nu credeam că o să vii ! Am sperat să fie una din promisiunile tale fără acoperire... Una din cele vechi... Cum se face ca ajungi de fiecare dată în cele mai nepotrivite momente... ?
– De ce nepotrivit ? am întrebat-o ...
– Păi... Ştii, trebuia să mă întâlnesc cu cineva...
– Pentru atâta lucru, ar fi fost doar un moment nepotrivit... Mai adaugă ceva, cât să fie "cel mai nepotrivit"...
– Ţi-am spus vreodată că nu te suport ?
Îmi spusese de nenumărate ori... şi cuvinte mult mai grele de atât... A continuat.
– Am cunoscut un bărbat... pe care îl vreau... şi e liber ! Trebuia să mă văd cu el astă seară. Pe el îl aşteptam când ai sunat.
– Şi ce-ai făcut cu el ?
– Îţi spun când cobor !
Ghicise... eram în faţa casei... Sau poate că auzise motorul maşinii... Unde dispăruse oare acel imperativ “NU VENI !”
– Te aştept... am mai apucat să zic şi a închis...
Urma să apară în 10 minute fix. Așa făcuse întotdeauna. A venit... Era îmbrăcată în pantalon... cu sacou și cravată... parcă mai văzusem asta undeva...
A urcat... mi-a zambit... Apoi a continuat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între timp...
– Barbatul... cu pricina... i-am facut papucii...
– De ce ?!?
– I-am spus că nu ne mai putem întâlni astă seară, că am o migrenă îngrozitoare...
– Și ?!
– Și a insistat... m-am enervat ... s-a enervat... am țipat unul la altul... și asta a fost tot !
Am zambit... o parte din țipătul ei... era provocat de telefonul meu... Dar așa făcea... nu-i plăcea să se țipe la ea... detesta asta. Ăsta fusese și motivul divorțului de primul ei soț... acum ... acum câți ani ? dumnezeule... nici nu mai țineam minte... Atunci am cunoscut-o...
Il iubise ! Groaznic de mult... Mi-a luat cam un an să o fac să nu-mi mai vorbească despre el...
Dar era tânără... și atât de frumoasă... și atât de calmă... era normal să-i iert niște "mici defecte"
Se măritase devreme, din dragoste. Nu știa nimic despre lume. Pur și simplu... a crezut că așa este viața...roz... diafan... Doamne ! Ce vremuri !
– Unde mergem ? Și mai lasă visarea ! (avea obiceiul să te trezească așa, cu galeata de apă rece)
– Mai ții minte anul în care l-ai cucerit pe suedezul ăla ? A zâmbit...
– Hai să mergem tot acolo... am zis...
A încuviințat din cap. Era un restaurant micuț, discret... Iar patronul era o veche cunoștință de-a mea. Unde mai pui că avea și un mic hotel în apropiere, unde apartamentul prezidențial era numai pentru oaspeți de soi...
Am mers acolo... La intrare l-am găsit chiar pe amicul meu care se pregătea să plece... L-am rugat să mă aștepte o clipă. Am instalat-o pe Ada la masa noastra favorită și m-am întors la amicul meu. L-am rugat să se ocupe de partea cu hotelul. Aveam încredere în el.
Între timp Ada își adâncise ochii în meniu și îmi zâmbea complice. M-a întrebat:
– La fel ?
– Bineînțeles...
Chiar eram curios... Își mai aduce aminte ? Surprinzător, își amintea.
A comandat o sticlă de Bordeaux.
Când ospatarul mi-a prezentat vinul... ceva nu era în regulă... Din același an ca atunci.
Lucrurile începeau să coincidă îngrozitor de mult... Dacă îmi amintesc bine, pe patron îl întâlnisem tot în ușă, masa era aceeași, Ada era îmbrăcată la fel, mașina era aceeași... CURIOS !!! Sau măcar ciudat !
Când a venit comanda, un Chateaubriand uriaș pentru fiecare, s-a năpustit pe el cu o poftă de tigru. Îi sclipeau ochii...
Ochii aia verzi... și adânci ca marea... în care mă scufundam tulburat de fiecare dată...
Am mâncat și ne-am băut vinul în liniște... Apoi s-a ridicat ușurel de la masă, m-a luat de mână și mi-a susurat provocator în ureche:
– Continuăm ?! Nu-i așa...
M-am lăsat în voia ei așa cum făcusem și atunci. Am mers la hotelul amicului meu. Recepționerul avea deja cheia pregătită căci avusese ordine precise. N-am apucat s-o iau. Ada aproape că i-a smuls-o cu degete cu tot. Doamne ce agresivă e uneori ! Ce o fi crezut bietul om ?
Odată ajunși a deschis ușa. În acest timp eu ma gandeam cum s-o abordez. Cum a intrat a început să-și desfacă cravata, și-a azvârlit sacoul și mi-a suflat printre dinți:
– Duș... !
– Ok.... am zis.
Am intrat în cameră și m-am azvârlit în pat. Nu știu cît a durat. Mie mi s-a părut o veșnicie. A ieșit de la duș înfășurata într-un prosop alb, imens, care contrasta puternic cu pielea ei bronzată, arămie. M-a luat de mână și m-a dus la duș. În timp ce mă dezbracam m-a udat tot cu dușul. Hmm ! Femeia asta se joacă tot timpul. Am zâmbit !
Am intrat sub duș. Ada stătea pe margine și mă privea cu o atenție ciudată. Parcă eram friptura de mai înainte. Parcă ar fi vrut să mă mănânce...
Am vrut să ies dar se pare că avea alte gânduri. Și nu numai gânduri ci și niște mâini extrem de pricepute.
A început să-mi soarba fiecare strop de apă de pe gât spunând:
– Ce sete mi-a fost...
I-am spus:
– Cel mai dor mi-a fost de buzele tale ! (avea niște buze senzuale... și extrem de fierbinți... prima dată am crezut chiar că are febră...).
Am făcut dragoste sub duș, ca doi adolescenți. Ca și când lumea ar fi depins de asta... Avea un obicei... să se dăruiască total. Cădea într-un fel de transă. După, mă întreba mereu dacă a fost cuminte. Nu înțelesesem nici odată ce vrea să zică, dar nici nu mi-a spus vreodată ce însemna.
Am lasat apa să curga pe noi minute în șir ca un soi de ofrandă adusă trupurilor noastre.
Apoi am ieșit și am condus-o spre living... Când am deschis, a intrat prima. A țipat...
Camera arăta de parcă cineva o conservase exact ca în urmă cu 15 ani. Ca și atunci era plină de trandafiri galbeni și de cale albe. Totul era așezat identic...
– La mulți ani, iubire ! (timpul trecuse, era ora 2 noaptea și era ziua ei.) Și-am sărutat-o îndelung, apăsat, sufocând-o.
– Mulțumesc ! Îmi doream să-mi spui asta. Pentru o clipă am crezut că nu îți mai aduci aminte.
Hei ! Dar ce se întâmplă ? Coincidențele continuă. Am recunoscut până și pata de șampanie de pe tavan, din colț. Șampania din frapieră era, cum altfel, aceeași marcă, același an. Paharele același model, înalte, înguste, cu piciorul negru și atât de subțire că l-ai fi putut rupe între degete...
– Tu ai cerut astea ? m-a întrebat.
– Nu ! De fapt o mare parte, mi le-am amintit abia când am intrat aici.
– Nu te cred... Asemenea minuțiozitate a detaliului numai tu puteai memora.
Chiar așa ! Cerusem florile. Dar restul nu îmi aparținea.
Am deschis șampania și am turnat în pahare. Și a facut ce făcuse acum 15 ani: a băut din pahar apoi m-a sărutat și a împarțit cu mine șampania pe care o păstrase în gură.
Am renunțat la șampanie. Totul se “învârtea” cu mine. PREA MULTE COINCIDENȚE ! Dacă nu eu aș fi fost cel care avusese inițiativa, m-aș fi gândit la o farsă.
Mi-am turnat un pahar zdravăn de cognac, măcar să știu de ce sunt atat de confuz. Ada, bineințeles că nu putea fi de acord cu asta... L-a confiscat și a decretat sec:
– Daca vrei să te amețești, astă seară eu sunt băutura de care ai nevoie... Am să te fac să nu știi nici cum te cheamă !
Și zicând asta a luat o gura de cognac, și a repetat figura cu șampania... Am sărutat-o. De la congnac, buzele erau și mai fierbinți ! Iar sânii, obraznici, mai degrabă micuâi, dar fermi, mă împungeau nerușinați prin halat. Mi-a raspuns la sărut si m-a împins către canapea... (doamne, ființa asta face dragoste oriunde, mai rar în pat... atât am mai apucat să gândesc...) Greu de recunoscut pentru un bărbat: m-a posedat acolo, pe marginea canapelei, pe jumătate dezbrăcat, amețit un pic de alcool și beat de amintiri. Am dus-o în brațe în dormitor; pe drum am agățat sticla de șampanie și cosul de fructe de pe masă. Am închis ușile și am lăsat transperantele. Dacă tot avusese cineva grijă de detalii, trebuia să găsesc câteva lumânări parfumate … și deloc surprinzător le-am găsit. Le-am aprins. Între timp Ada nu-și lua ochii-smarald de pe mine.
M-am întins lânga ea și am început s-o hrănesc. Piersică înmuiată în șampanie… Înghițea pofticioasă aproape înecându-se. Apoi a început să se joace... Îmi amintesc ca prin vis că turnam șampanie pe trupul ei. Stătea întinsa ca o pisică leneșă, iar șampania i se scurgea alene pe corp. Pe corpul acela care mă înnebunea de fiecare dată când îmi invada gândurile... DA. Era FEMEIA, cea care mă putea domina dupa pofta inimii și căreia îi puteam fi sclav. Era suficient să mi se daruie așa cum o facea acum... și aș fi fost (din nou) sclavul ei.
Am sorbit șampanie din adâncitura gâtului ei iar parfumul pielii m-a îmbătat mai tare decât șampania. Avea același miros de flori de câmp proaspăt culese. Am sărutat-o pe gât, pe sâni... m-am jucat îndelung, ușor, cu unul din sfârcuri până a început să fremete.
Îi banuiam ochii închiși și nările frematânde de plăcere. Am lins o ultimă picătură de șampanie undeva pe abdomen și am continuat să cobor. Acum era a mea, știam că nu se mai poate împotrivi. Am gustat-o, am mușcat-o și-am supt-o pana a început să geamă de placere și să-mi strige șuierat printre dinți:
– Unde ai fost toți anii ăștia... ? Vino ! Pătrunde-mă ! Vreau să fiu a ta... NUMAI A TA !....
Creierul meu lâncezea într-un colț. Avea dreptate. MĂ ÎMBĂTASEM DE EA. Am posedat-o sălbatic, aproape violent, așa cum nu o făcusem niciodată cu nici o femeie…
Undeva, într-un târziu, s-a rupt filmul. Nu-mi mai amintesc nimic. M-a trezit o atingere fierbinte pe piept. Ada dormea ghemuită la pieptul meu. Visa plangând ușurel în somn. Atunci am înțeles cât de mult o iubeam. Și lumea s-a schimbat definitiv. Dimineața, m-am trezit înaintea ei... m-am dus la duș. Când am ajuns în fața oglinzii, am avut cea mai cretină senzație din viața mea. Din oglindă mă priveam eu, cel de acum 15 ani... Cu părul negru... Fără cicatricea din bărbie, fără cearcăne la ochi... Am fugit repede în cameră... Am vrut s-o văd pe ADA... să-mi spună ea ca nu visez... A urmat al doilea șoc... Ada era mult mai tânară... Avea exact corpul ăla de adolescentă femeie. Arăta ca atunci ! M-am frecat la ochi... m-am ciupit... am renunțat...
Am trezit-o cu un sărut... Buimacă de somn și visând probabil ceva, s-a trezit bâiguind:
– Ce suedez, nici un suedez. Nu vreau nici un suedez, norvegian sau ce o fi el... Ups ! Am vorbit prea mult... și s-a ascuns rușinată... Era clar... Cineva întorsese timpul ! Eram noi cei din trecut. Și aveam o nouă viață de trăit. De data asta nu o mai pierd ! Am să știu s-o păstrez... Va fi femeia mea pentru totdeauna. Am ațipit lângă ea, ținând-o în brațe.
Un țiuit ritmic îmi spărgea timpanul drept și o lumina, idiot de albă, stătea proțăpită ca proasta în mijlocul tavanului. Capul mă durea îngrozitor și zvâcnea gata să crape. Am încercat să deschid ochii. Dureau. Am reușit până la urmă. Ada îmi strângea mâna și plângea. Am strâns-o de mână. M-a privit... s-a apropiat și mi-a spus la ureche:
– Era cât pe ce să cred c-ai murit. Ai leșinat în baie și ți-ai spart capul... Un timp am crezut că te-am pierdut definitiv. Și totul mi se datora. Am așteptat 5 ani clipa când mă vei suna. Între timp am pregatit în liniște RĂZBUNAREA ! Din păcate nu am prevazut leșinul. Dar ai scăpat.
Spre fericirea mea, a mai zis:
– Încă mă iubești suficient cât să te iert. Iar dacă îmi promiți că îți revii, promit că o să fiu soția ta pentru ...
Aici cred că am leșinat din nou... M-am trezit cu un singur gând... Am s-o cer de nevastă... Și asta am și făcut.
Au trecut 25 de ani de atunci... și astăzi s-a născut prima noastră nepoată. E fată, are ochii verzi și se numește ADA. Iar eu, abia aștept să o țin în brațe. Pe ea și pe cealaltă ADA. Pe care o iubesc și acum la fel de mult ca în noaptea aceea !

8 comentarii:

Anonim spunea...

Aceasta mica bijuterie stilistica, imi aminteste f bine de Teodoreanu sau de Petru Popescu. Este clar ca autorul face parte din rasa romanticilor incurabili si agreabili ai acestui popor.
Gherghel

Nicoleta spunea...

Deosebita.Am senzatia ca "Noiembrie"incepe cu sfarsitul si se termina cu inceputul...si ca asa ar trebui citita...in orice caz,autorul uimeste nu numai prin talentul literar deosebit ci si prin profunda lui intelegere a naturii umane.Ca nativ cu puternic marcaj de scorpion ma simt"descoperita"si oarecum enervata cat de bine cunoaste zodia care prefera sa fie invaluita in mister sau sa starneasca contradictii...Uimitor.Am citit-o pe nerasuflate.Domnule autor,felicitari!Iti doresc sa"nu imbatranesti ca noi astialalti"si sa-ti cultivi talentul deosebit in bijuterii stilistice...Te sfatuiesc totusi-daca imi este permis-sa lasi povestirea asa cum este pentru ca ne face sa ne punem intrebari...Niciodata nu mi-a placut "noiembrie" ca acum.Sa inteleg ca doamna din povestire are emerald eyes?

Anonim spunea...

Mi-a placut intotdeauna Ionel Teodoreanu... Medelenii si Lorelei mi-au fost carti de suflet. Povestirea ta m-a introdus din nou in acelasi ambient; mai contemporan, e adevarat, dar acelasi parfum, aceeasi senzatie.
Dar dincolo de povestire este POVESTEA. Daca as fi micuta Ada si as afla cum au ajuns bunicii mei impreuna, in mod sigur as face tot posibilul ca omul pe care-l iubesc sa-si sparga capul ca sa fie capabil sa ia decizia corecta.
Felicitari!

Anonim spunea...

il iubesc pe autorul acestui material. As vrea sa pot da timpul inapoi... sa-i pot spune ca jocul nu a fost joc, ci a fost o mare si neimpartasita iubire.
Dragostea lui pentru frumos trebuie sa fie exprimata liber, chiar daca pentru asta va trebui sa mai scrie, chiar daca pentru asta va trebui sa imortalizeze in detaliu viata asa cum este ea. Ii doresc tot binele din lume. Pentru mine este o persoana importanta si va ramane mereu asa.

Anonim spunea...

Păţeşti şi tu ca mine, începi cam fără chef şi de dezlănţui pe parcurs. Ai tăiat-o la final - e foarte abrupt. Ţi s-a terminat benzina, sau ce ? Încă n-am citit restul postărilor, dar perseverează, materie primă este ! Ai un mod interesant de-a captura clipa prezentă...

why spunea...

Parfum de femeie, instinct primar...barbatul element in deslusirea eternului feminin....o viziune prin caleidoscop....culoarea care ametzeste....rapid, enervant de ritmat....cu final in poza.
Reteta clasica si cu efect scontat. Felicitari. Carmen

luana spunea...

Tu esti sigur ca nu ne-am cunoscut...cindva, intr-o alta viata?
Nu,nu cred, barbatul de linga mine nu esti tu si ni s-a nascut primul nepot...dar s-arputea totusi ca tu, sa fi lesinat in ..cite baid e-data?:)
frumos, imi place blogul tau, ma duc sa mai scotocesc in sertare.

juless spunea...

Daca nu te-as cunoaste as putea spune ca tu esti Ada...